Istoric – Introducere
,, Unitatea naţională fu visarea iubită a voievozilor noştri cei viteji, a tuturor bărbaţilor noştri cei mari, care întrupară în sine individualitatea şi cugetarea poporului, spre a o manifesta lumii. Pentru dînsa ei trăiră, munciră, suferiră şi muriră’’ (N. Bălcescu).
În istoria acestei părţi a Europei, nu există un alt popor decât românii, care să fi venit de nicăeri şi care să nu fi avut nicicând o altă patrie, decât cea în care trăim astăzi şi unde au trăit de-a lungul mileniilor strămoşii noştri. Noi românii suntem continuatorii direcţi ai daco-geţilor, ai acelui popor care a intrat în istorie cu caracteristicile definitorii de ,,cei mai viteji şi cei mai drepţi’’ şi în acelaşi timp ai romanilor, singurii care păstrăm prin veacuri, numele de romani şi vorbim o limbă de origine latină. [1]
În condiţii şi coordonate asemănătoare cu procesul de formare a celorlalte popoare romanice, s-a înfăptuit procesul de etnogeneză a poporului român, în spaţiul carpato-dunăreano-balcanic, proces îndelungat şi intens, la capătul căruia a rezultat o ,,etnie nouă’’, ,,POPORUL ROMÂN’’, ca urmare a romanizării geto-dacilor, ramura nord-dunăreană a marelui popor trac, constituit la cumpăna dintre mileniile al III – lea şi al II -lea Î.Hr.[2]
Unitatea neamului, asemenea etnogenezei şi continuităţii sale, reprezintă o problemă fundamentală a istoriei poporului român şi cel care o va cerceta va străbate ,,istoria neamului nostru şi îndeosebi a bisericii cu ochiul cercetătorului critic, condus numai de aflarea adevărului’’.[3]
În BIHORUL nostru, acest crâmpei de ţară românească, poartă monumentală de intrare în România, fiecare suflet de român, locuitor al acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, este chemat în faţa altarului străbunilor care şi-au sculptat catapeteasma existenţei între albiile Crişurilor, să păstreze să vegheze şi să chivernisească monumentele primite în dar cu atâta jertfă de la ei. [4]
În ziua de 9 noiembrie 1784, s-a pus ,,piatra fundamentală’’ de temelie a Bisericii cu Lună, devenind o adevărată piatră de hotar în istoria bisericească zbuciumată a românilor ortodocşi din acea vreme.
[highlight_three] La împlinirea celor 150 de ani de existenţă a Bisericii cu Lună, în 1934, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului afirma: ’’Cine vrea să cunoască ce a însemnat biserica ortodoxă pentru neamul românesc, aşezat în răscrucea patimilor seculare, să vină aici în Bihor şi să vadă’’, iar vrednicul de pomenire episcop Roman Ciorogariu, subliniind acest adevăr grăitor spunea: ,,De n-ar fi existat această biserică în veacul sacrificiului nostru pentru neam şi lege, n-am mai fi avut bucuria zilei de azi’’ [/highlight_three] . [5]
[1] Prof.Dr.Ion Horaţiu Crişan, ,,2050 de ani de la crearea primului stat dac centralizat şi independent’’, în ,,Trepte vechi şi noi de istorie, cultură, şi viaţă bisericească, în istoria Eparhiei Oradea, Mărturii – Evocări’’, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, l980, p. 31, la următoarele note de subsol va scrie, Editura E.O.R.Oradea.
[2] Acad. Ştefan Pascu, ,,Statornicie şi continuitate de viaţă românească în nord – vestul Transilvaniei’’, în ,,…Mărturii şi Evocări”, Editura E.O.R. Oradea, 1980, p.17.
[3] Pr. Prof. Dr. Ştefan Meteş „Istoria bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania şi Ungaria”, Sibiu, 1935, p.97.
[4] Mircea Vac, Roxana Vac, Liviu Ungur, ,,Golgota Bihorului’’, 1918-1945, Edi.Soc. Cultural-Şt. Adsumus, Oradea, 2005,p.7
[5] ,,Din activitatea bisericească a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei în ultimii două sute de ani, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la zidirea Bisericii cu Lună”, 1784-1984, tipărită cu binecuvântarea Episcop Dr.Vasile Coman, Editura E.O.R. Oradea, 1984, p.9, la următoarele note de subsol va fi: ,,Din activitatea bisericească a E.O.R….’’.