Tel./Fax : 0259.43.42.46 * 0742.477.118 contact@bisericaculuna.ro

 Amintiri despre Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei 

Fiu duhovnicesc, Pr. Gheorghe NEMEŞ „Biserica albastră” Parohia Oradea Vii – CFR

          Din dorinţa de a cinsti memoria înaintaşilor noştri episcopi pe care i-a avut scaunul vlădicesc de Oradea în cei aproape nouăzeci de ani de la reînfiinţarea Episcopiei şi pe care i-am cunoscut personal, slujind sub omoforul acestora peste patruzeci şi trei de ani la Homorog, Tinca şi Oradea, între ei se numără şi vrednicul de pomenire Episcop Valerian Zaharia.
         Acestuia doresc să-i închin articolul de faţă ca semn de aleasă recunoştinţă pentru dragostea părintească ce mi-a purtat-o, ca şi pentru faptul că mă număr printre preoţii hirotoniţi de Preasfinţia Sa.
         L-am văzut pentru prima dată pe Episcopul Vale­rian în anii copilăriei mele, pe când eram elev la şcoala generală din satul natal Gepiu, judeţul Bihor. Aceasta se petrecea între anii 1955-1957, cu prilejul unei vizite pastorale la biserica şi casa parohială, invitat de părin­tele paroh Livius Becan, cu a cărei familie era în relaţii foarte bune.
         Parcă îl văd şi acum plimbându-se prin faţa biseri­cii, înconjurat de familia Preacucerniciei Sale, îmbrăcat cu o reverendă şi suprareverendă de culoare gri-deschis, încins cu un brâu de culoare violet şi engolpion. Purta ochelari fumurii şi pălărie cu borul mare.
         Era de înălţime potrivită, cu barba albă, mătăsoasă, încât răuvoitorii (ateii) ziceau că-i „mască aplicată”, dar copiii credincioşilor care se jucau în jurul Preasfinţiei Sale, crezând că-i „Moş Crăciun”, îi pieptănau barba, demonstrând rău intenţionaţilor că-i barba originală, într-o asemenea postură l-am văzut şi eu personal în sta­ţiunea balneară Băile-Felix, înconjurat de copiii enoria­şilor, oferindu-le iconiţe şi cruciuliţe. Avea un suflet bun şi de largă deschidere spre oamenii suferinzi şi necăjiţi. Posibil aceste calităţi şi din cauză că însuşi Preasfin­ţia Sa provenea dintr-un asemenea mediu, adică a fost crescut la un orfelinat de copii. Cu aceeaşi deschidere şi bunătate părintească mi-a oferit şi mie, la vremea potri­vită, binecuvântarea de a mă putea înscrie la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar în anul următor 1958 să fiu transferat la Seminarul din Cluj cu încă alţi doi semi­narişti care aparţineau de Episcopia Oradiei: Alexandru Brânduş din localitatea Gepiu şi Gheorghe Pop din loca­litatea Breb, judeţul Maramureş.
         Următoarea întâlnire cu întâistătătorul Eparhiei de Oradea şi cea mai importantă pentru tot restul vieţii am avut-o în catedrala Sfântul Ierarh Nicolae din Oradea, astăzi biserică greco-catolică, la o Sfântă Liturghie arhi­erească. Dupa ce a ţinut cuvântul de învăţătură şi a făcut otpustul, a urmat ungerea cu untdelemn sfinţit pe care a administrat-o Preasfinţia Sa Valerian, din faţa uşilor împărăteşti. După ce au trecut prin faţa mea zeci şi sute de credincioşi de toate vârstele, a sosit şi rândul meu. în timp ce mă binecuvânta şi mă ungea, m-a întrebat: „Tu cine eşti?” I-am răspuns sfios şi cu aleasă emoţie: „Sunt student la teologia din Sibiu şi mă numesc Nemeş Gheorghe.”
După această scurtă recomandare îmi zice: „Mâine, luni, la ora nouă dimineaţa să fii la mine la birou”. Din acel moment m-am gândit şi m-am tot întrebat, ce va dori Preasfinţia Sa să-mi spună. Răspunsul la această întrebare l-am aflat exact luni, la ora întâlnirii stabilită oficial de către Episcopul Valerian Zaharia. M-a primit în camera mică dinspre parcul eparhial, unde-şi avea biroul de lucru. M-a invitat să iau loc pe scaunul din faţa
         Preasfinţiei Sale, punându-mi tot felul de întrebări, din­tre care amintesc doar câteva: „De unde eşti? Cine sunt părinţii? Şi dacă mai ai fraţi?”. La toate aceste întrebări i-am dat răspunsul cuvenit. Impresionat de cele auzite, că sunt orfan de mamă şi că tatăl meu se administrează sin­gur, cu o voce mai caldă şi tremurândă îmi zice: „Atunci de ce nu te căsătoreşti ca să te pot hirotoni? Poate ai auzit că am mare nevoie de preoţi deoarece sunt peste 60 de parohii vacante.” La care i-am răspuns: „Sunt abia anul III şi aş dori să termin şi anul IV, parcă sunt prea tânăr acum”. Discuţiile continuă într-o atmosferă caldă timp de 50-60 de minute, povestindu-mi tot felul de întâmplări bune şi rele, ca şi când m-ar fi cunoscut din totdeauna. îmi spunea de unele neîmpliniri la parohii din cauza regimului comunist şi a oamenilor atei şi răi, printre care mi 1-a amintit pe Melenco Nicolae, inspec­tor la Departamentul Cultelor Oradea. îmi mai spunea de unele reclamaţii pe care le faceau credincioşii din parohia Homorog, Protopopiatul Salonta, pe motivul că părintele paroh era foarte bătrân şi grav bolnav, motiv pentru care nu mai poate sluji. „Uite ce îţi propun, îmi zice Preasfinţia Sa: să te duci la acea localitate şi să vezi doleanţele credincioşilor şi cum ai putea să îl ajuţi pe preot până la pensionare”. în timp ce îmi spunea toate acestea a luat o coală de hârtie şi cu stiloul a scris urmă­toarele cuvinte: „Delegaţie. Se deleagă tânărul Nemeş Gheorghe, student anul trei la Teologia din Sibiu, pen­tru a se prezenta la Parohia Homorog, Protopopiatul Salonta, pentru a da ajutor părintelui paroh, ţinând pre­dici în duminici şi sărbători şi să cânte la strană. Poate să se ducă şi cu sfinţirea caselor însoţit de cântăreţul şi sfătui bisericii. Şi dacă, credincioşii vor fi mulţumiţi pot încheia o convenţie, aceea de a-1 ajuta financiar până va deveni preot pe seama acestei parohii.”
         Tot conţinutul acestei delegaţii era scris cu stiloul pe o coală ministerială şi se încheia cu semnătura Episcopului Valerian. O dată cu această scrisoare îmi mai înmânează un bileţel de mărimea unei cărţi poştale spunându-mi: „Cu delegaţia aceasta te vei prezenta la parohia Homo­rog şi la Protopopiatul Salonta, iar biletul acesta să-1 duci la părintele consilier economic pe care îl vei găsi la etajul I al acestei clădiri”. M-am urcat la biroul părintelui consilier (nu-mi amintesc numele) i-am înmânat biletul şi m-am reîntors. N-am ajuns la capătul scărilor de jos când aud strigându-mi numele. Era părintele consilier economic care citise în lipsa mea biletul şi mă invita să urc din nou la etaj pentru că Preasfinţia Sa îmi oferea un ajutor financiar de 300 lei. Am primit banii cu nespusă bucurie…Din acel moment am avut numai cuvinte de laudă şi de mulţumire pentru gestul părintesc al Episco­pului Valerian. Cu delegaţia respectivă m-am prezentat la Parohia Homorog şi la Protopopiatul Salonta, împli­nind cu toată seriozitatea tot ceea ce-mi scrisese Preasfinţia Sa. N-am putut să mă bucur prea mult timp de această delegaţie, pentru că securistul Varga din Salonta, care avea sub control şi localitatea Homorog, se interesa de la preotul pensionar şi de la credincioşii din parohie, despre „rostul venirii mele în acea localitate, ce predici ţin în biserică şi câţi bani mi-au dat enoriaşii”. în urma acestei anchete am fost invitat la camera cinci, Poliţia Salonta, fiind ameninţat cu închisoarea pentru această activitate ilegală şi potrivnică. Am scăpat cu ajutorul lui Dumnezeu şi a acelei delegaţii care mi-a reţinut-o pentru totdeauna securitatea din Salonta. Urmărit în continuare chiar şi după ce am devenit preot din cauză că eram în relaţii bune cu Episcopul Valerian, Departamentl Culte­lor a judeţului Bihor care era condus de inspectorul ateu Melenco Nicolae nu mi-a dat recunoaştere pentru a putea fi hirotonit timp de 6 luni de la căsătorie. Şi atunci, am primit recunoaşterea pentru că m-am deplasat personal la Departamentul Cultelor din Bucureşti (cu o persoana pe care mi-a trimis-o Dumnezeu în cale), spunându-le celor ce m-au primit în audienţă adevărul cu privire la persoana mea. Supărat de această intervenţie la Bucu­reşti, am fost tot timpul urmărit şi ameninţat până când inspectorul Melenco Nicolae a ajuns la pensie.
         În urma recunoaşterii primite de la Departamentul Cultelor din Bucureşti, am fost invitat printr-o telegramă trimisă de Preasfinţia Sa să mă prezint pentru hirotonia întru diacon pe data de 21 noiembrie 1966 la capela Sfin­tei Epscopii, iar preot pe data de 22 noiembrie acelaşi an la biserica Sfântul Ierarh Nicolae, exact în faţa ace­lui iconostas şi sub aceeaşi sfântă boltă de har unde am fost cunoscut pentru prima dată de Episcopul Valerian Zaharia.
         După 3 ani şi 6 luni de la instalarea mea ca preot în Parohia Homorog, pe data de 25 mai 1969, Preasfinţia Sa Valerian Zaharia ne face prima vizită arhierească. L-am primit cu multă bucurie, în glas de clopote şi cu multe flori ale lunii lui mai aşezate de o parte şi alta a covorului alb, imaculat, ţesut special de femeile din sat, pe care a păşit întâistătătorul Eparhiei de Oradea. După oficierea Sfintei Liturghii, la care au participat mulţi enoriaşi, s-a făcut cuvenita vizită prin parcul paro­hiei, la casa şi cancelaria parohială, precum şi la gră­dina cu legume care era amenajată cu solarii acoperite cu polietilenă pe o suprafaţă de 0,5 ha. Văzând Prea­sfinţia Sa toate acestea, dar mai cu seamă că roşiile din solar erau în pârgă şi unele coapte la acea dată de 25 mai, faţă de toţi credincioşii îşi exprimă entuziasmul spunând: „Ce am văzut astăzi aici nu am văzut la nici o parohie, nici la un CAP, ci numai la Gostatul Oradea. De aceea, văzându-te mare gospodar şi bun administrator te voi trimite protopop la Zalău”. La care i-am răspuns: „Nici nu ştiu unde e Zalăul, nu am fost acolo niciodată. Vă rog lăsaţi-mă încă puţin aici, pentru că soţia mea are post de învăţătoare în localitatea Ianoşda şi face naveta. Sunt prea tânăr pentru o asemenea demnitate”. La toate acestea Preasfinţia Sa îmi răspunde: „Te mai gândeşti şi îmi dai răspunsul!”. Fericit de primire ca şi de tot ce a văzut în acea zi frumoasă de duminică a lunii lui Mai, a consemnat în Sfânta Evanghelie următoarele: „25 Mai 1969. Am săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Homorog, înconjurat de P. C. Protopop Paul Madincea, Preot loan Popa, secretar eparhial, preot Nemeş, parohul locului, diaconii Traian Codilă şi Valerian Antoce. S-a făcut cuvenita cercetare canonică a bisericii, paro­hiei şi arhivei, f Valerian al Oradiei.
         Pentru toate acestea şi încă altele care nu au putut fi scrise în articolul de faţă, îi trimiteam scrisori şi tele­grame de mulţumire şi felicitare cu prilejul unor eve­nimente din viaţa Bisericii Ortodoxe Române. La toate acestea îmi trimitea răspunsul scris de mână, bogat în conţinut şi cu o înfăţişare de mare şi talentat scriitor, cum de altfel a şi fost. După ce au trecut 6 luni de la vizita pastorală efectuată la Parohia Homorog, am primit vestea că Episcopului Valerian i s-au retras calendarele şi pastoralele tipărite pentru anii 1969-1970, fiind obli­gat să se retragă la pensie. Această veste m-a tulburat şi supărat, încât în aceeaşi zi am luat o maşină de ocazie şi m-am dus la Oradea, respectiv la Sfânta Episcopie. Aici l-am întâlnit pe Episcopul Valerian, care era singur în apartament, adunându-şi puţinele lucruri personale, pe care le aşeza în cutii şi geamantane.
         Impresionat de venirea mea la Episcopie şi de a-mi lua la revedere, m-a îmbrăţişat şi cu lacrimi pe obraz m-a sărutat, m-a binecuvântat şi mi-a pus după gât un lanţ cu crucea de iconom-stavrofor, cu cuvintele: „Noul episcop care va veni după mine să-ţi facă hirotesia.”
         Doresc să menţionez că, în acel moment de grea des­părţire, unii colaboratori şi salariaţii ai episcopiei pri­veau de la etaj şi de la geamuri satisfăcuţi că vlădica
Valerian se duce undeva departe, forţat şi alungat de un regim totalitar şi fară de Dumnezeu. Privirea lor nu se putea îndrepta cu recunoştinţă spre cel ce le-a dat funcţii, grade şi salarii. De aceea, poetul caracterizează o aseme­nea atitudine astfel:
                  “Recunoştinţa este o floare scumpă,
                  Ce tainică în inimi înfloreşte;
                  Dar unii o sădesc doar ca s-o rupă.
                  Se miră apoi că, biata, veştejeşte.”   – Şt. O. Iosif
         Motivul pentru care Episcopul Valerian Zaharia a trebuit să părăsească forţat turma dreptmăritorilor creş-; tini din Eparhia Oradiei, care cuprindea judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş a fost pentru că nu s-a supus orânduirii comuniste şi unor conducători care lup­tau să distrugă Biserica lui Hristos.
Dupa ani şi ani de zile, l-am mai întâlnit încă o dată pe Episcopul Valerian la Catedrala Patriarhală din Bucu-. reşti, cu prilejul unei vizite pe care am facut-o vrednicu­lui de pomenire Teoctist Patriarhul.
         Era în sobor cu alţi ierarhi ai Sfântului Sinod. L-am aşteptat în faţa sfântului altar şi m-am prezentat ca fiu duhovnicesc al Preasfinţiei Sale. S-a bucurat când a aflat că sunt preot la biserica Oradea-Vii CFR, spunându- mi: „Eu am sfinţit şi am aşezat sfintele moaşte la acea biserică pe data de 14 septembrie 1952. De aceea, fiule, pomeneşte-mă în rugăciunile tale!”
         Pe lângă pomenirea de la proscomidie şi la ectenia celor adormiţi, de când a venit la Oradea distinsul nostru Episcop, Preasfinţitul Părinte Sofronie, la biserica noas­tră i se ridică parastas pe data de 21 ianuarie, când este pomenit Sfântul Valerian, alături de alţi sfinţi trecuţi în calendarul ortodox, precum şi la 6 decembrie a fiecărui an, când serbăm hramul bisericii noastre.
         Intenţia Preasfinţitului nostru Episcop Sofronie este aceea de a-i aduce rămăşiţele pământeşti de la Bucureşti la Oradea, alături de ceilalţi vrednici Episcopi, care îşi dorm somnul de veci în Biserica cu Lună – necropolă episcopală. Prin aceasta vedem recunoştinţă, omenie şi dragoste faţă de înaintaşii noştri episcopi şi preoţi care s-au jertfit în vremuri de tristă amintire pentru ca Bise­rica lui Hristos să-şi poată duce mesajul de pace şi mân­tuire până la sfârşitul veacurilor.
         Pe vrednicul şi de pie amintire Episcop Valerian Zaharia pe care îl comemorăm acum la cei aproape 14 ani de când s-a mutat la Domnul, la vârsta patriarhală de 91 de ani. Dumnezeu să-1 odihnească şi cu Sfinţii să-1 numere, iar pe cei ce l-au judecat nedrept Dumnezeu să-i ierte.
         Cu preţuire şi veşnică recunoştinţă!                                   

                                                        Oradea, 21 -22 noiembrie 2009, la aniversarea a 43 de ani de la hirotonia întru diacon şi preot.

↓