Alegerea, Hirotonia, îmnânarea cârjei și înscăunarea Episcopului Valerian Zaharia

            Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ziua de 11 noiembrie 1951, a ales, în Scaunul vacant de Episcop al Oradiei, pe RC. Arhimandrit Vale­rian Zaharia.
            Colegiul Electoral a fost prezidat de I.P.S. Mitropolit Nicolae Bălan, întrucât Episcopia Oradiei este sufragana Mitropoliei Ardealului.
După citirea Decretului de deschidere a Colegiului Electoral, de către Dl. Vasile Pogăceanu, Ministrul Cul­telor, I.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului, a făcut un scurt istoric al Episcopiei Oradiei, rugând pe membrii Colegiului să aleagă pe titularul acestui scaun vacant.
            Făcându-se votarea şi depunându-se scrutinul, s-a constatat că P.C. Arhimandrit Valerian Zaharia a întrunit majoritatea absolută de voturi şi ca atare a fost procla­mat ales. Apoi, Î.P.S. Mitropolit Nicolae, ca preşedinte al Colegiului Electoral, a rostit o scurtă cuvântare, felici­tând pe noul ales şi facându-i urări de rodnică păstorire.
P.C. Arhimandrit Valerian Zaharia a răspuns prin următoarea cuvântare:

Mărit Colegiu,
            Votul de azi, prin care sunt chemat a ocupa scaunul de Episcop al de Dumnezeu păzitei eparhii a Orăzii, pune pe umerii mei o nouă şi grea răspundere. Dând urmare acestei chemări, pe care ne-a făcut-o Atotputer­nicul, prin glasul şi voinţa reprezentanţilor clerului şi credincioşilor din întreaga Biserică Autocefală Orto­doxă Română, cugetul meu se smereşte, întrebându-se: Putea-voifi oare la înălţimea acestei chemări ? îmbră­cat încă din tinereţe în haina smereniei, convins fiind de adevărul cuvintelor Sfintei Scripturi, care zice: „Mân­drilor Dumnezeu le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har “, privind în fine, la aţâţi oameni cu viaţă sfântă din trecutul Bisericii, cari în faţa chemării la arhierie stăteau la cumpene, cum aş putea eu să nu fiu frămân­tat de o asemenea întrebare ? Dar nădejdea în ajutorul Celui de Sus îmi dă puterea să păşesc cu încredere la îndeplinirea noilor ascultări la care sunt chemat. Cu această nădejde pornesc la îndeplinirea misiunii ce mi-o încredinţaţi, zicând, aşa cum am învăţat de la smeriţii credincioşi din mijlocul cărora m-am ridicat: „Doamne ajută “!
            Îmi dau seama de greutăţile şi răspunderile care sunt legate de misiunea unui ierarh. Pe acestea le situez în mijlocul realităţilor de astăzi, care sunt în permanentă transformare, întrucât lumea întreagă caută noi forme de viaţă, noi aşezări şi orânduiri sociale, mai drepte şi mai trainice. Frământările acestea ale societăţii umane nu sunt fără ecou asupra maselor de credincioşi şi a preoţilor, şi ele nu pot să nu trezească ecoul cuvenit în conştiinţa cârmuitorilor bisericeşti. îmi dau seama de efectul pe care îl au transformările în curs.

            Aceste trans­formări săvârşite în toate domeniile vieţii, inclusiv în conştiinţa oamenilor, fac ca şi păstorirea credincioşilor să ia un aspect nou. Nicicând cuvintele Sf. Apostol Iacob nu a avut o mai mare actualitate ca în zilele noastre: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor: Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocilor care au să vină peste voi. Bogă­ţiile voastre au putrezit şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru a ruginit şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră; ca focul o să vă mănâne carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă! Iată plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele lucrătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în desfătări şi în plăceeri. V-aţi săturat inima chiar într-o zi de măcel Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea”. (Iacob V, 1-6).
            Acest text al Sfintei Scripturi ne arată cât de cruntă a fost împilarea oamenilor în trecut, împilare prin care s-a pogorât fiinţa omenească sub orice nivel de viaţăumană, batjocorindu-se, în felul acesta, însuşi chipul lui Dumnezeu, prin care toţi oamenii sunt egali înaintea lui şi în relaţiile dintre ei.
Voi căuta ca prin veghe continuă, prin muncă stă­ruitoare, prin rugăciune şi smerenie nefăţarnică, să fiu mereu în mijlocul credincioşilor, ajutându-i cu cuvântul şi cu fapta, prin împărtăşirea Harului întru a cărui slu­jire sunt pus, aşa cum spune Pavel Apostolul: „Aşa să vă socotească pe voi lumea, ca pe nişte chivernisitori şi economi ai tainelor lui Dumnezeu “.
Pentru chivernisirea după cuviinţă a celor sfinte şi pentru slujirea credincioşilor, pildă veşnică voi avea în faţa mea pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli, cari, pen­tru norod şi-au dat cu bucurie viaţa lor.
            Voi fi propovăduitor cald şi neobosit al înfrăţirii între popoare. Ca purtător al mesagiului de pace, cuprins în cântarea îngerească, ce a răsunat deasupra leagănu­lui din Betleem: „Pe pământ pace, între oameni bună voire “, voi fi un tenace propovăduitor şi luptător pentru pace, pentru că prosperitatea şi fericirea popoarelor se poate înf ăptui şi dezvolta numai în timpuri paşnice. Răz­boaiele au fost, din cele mai vechi timpuri, nenorocire şi pacoste asupra oamenilor care-şi câştigau pâinea în sudoarea frunţii tor. Celor porniţi a-şi întinde stăpâni­rea prin forţa armelor, le voi aminti cuvintele Domnului Iisus: „ Cine scoate sabia, de sabie va pieri”.
Ortodoxia este pentru pace şi condamnă războiul de agresiune şi cotropire; ea luptă împotriva acestui răz­boi alături de toţi oamenii iubitori de pace. Pilda dată de Biserica Ortodoxă Rusă, care a luat parte activă la lupta de apărare a Patriei ei, este cel mai bun exem­plu pentru noi toţi ortodocşii de felul cum trebuie să ne iubim şi să ne apărăm Patria noastră.
            Cine sunt astăzi provocatori de război, o ştie o lume întreagă. Sunt marii deţinători de bunuri, adunate prin jaf şi prin impilarea mulţimilor muncitoare, pe care le înfometează şi le aruncă în mizerie, atât în ţările lor imperialiste, cât şi în ţările pe care le aservesc. Aceş­tia nu se opresc numai la răpirea plăţii muncitorilor, a pâinii săracului, văduvei şi a orfanului, ci merg până la exterminarea prin război a victimelor lor.
            Nici că putea rodi altceva din păcatul exploatării decât uciderea oamenilor prin război.
            În faţa ameninţării cu un al treilea război mondial, nici un creştin nu poate fi indiferent. Fiecare trebuie să caute să vadă rădăcina războiului, păcatul din care izvorăşte acesta şi să lupte în primul rând împotriva acestei rădăcini care este împilarea şi nedreptatea din lume. Această rădăcină, furtul muncii semenului nostru şi goana după avuţii, este o faptă osândită de Evanghe­lie, fiindcă ea este izvorul relelor societăţii umane, ea destramă iubirea şi dreptatea dintre oameni, făcând din câştigul bănesc un idol, căruia să i se închine toţi şi toate. „ Mai uşor va trece funia prin urechile acului, decât bogatul în împărăţia Cerurilor “, a spus Mântuito­rul; iar în Liturghierul nostru la pregătirea Sfintei Pros- comidii, Biserica ne învaţă să ne rugăm aşa: „Sfarmă degrab, Doamne, pe toţi cei ce voiesc să facă războaie “.
Pentru aceea, Biserica Ortodoxă este următoarea Sfinţilor Părinţi, care au osândit strângerea de bogăţii mari din partea unora, în dauna altora. Viaţa nouă, pe care noroadele lumii se trudesc acum să şi-o clădească, a fost descrisă idilic de către Sf. Ioan Hrisostom, care scrie despre viitorul societăţii omeneşti:
            „ Umanitatea întreagă va fi transformată într-o vastă şi unică comunitate, de unde toate distincţiunile de clasă, de naţiune şi de rasă, vor fi alungate, unde fiecare va trăi modest, însă fără privaţiuni, furnizând colecti­vităţii partea sa de muncă, unde Biserica va fi în sfârşit dezrădăcinată de grijile sale de ordin material… unde virtutea va domni în deplină şi absolută suveranitate”. (Cronica Romanului, anul XII, Nr. 11-12). Iată motivele pentru care în inima fiecărui credincios ortodox, dra­gostea de Biserică şi de Patrie pot conlocui în modul cel mai armonios.
            Împotriva umilitorilor la un nou război, căpeteniile Ortodoxiei din toată lumea au luat atitudine, întrunindu- se în mai multe rânduri la Moscova, unde, în frunte cu I.P.S. Patriarh Alexei şi I.P.S. Patriarh Justinian au alcătuit „Frontul Ortodoxiei” menit să lupte în marele front al păcii, alături de toate popoarele lumii, iubitoare de pace. Acest act a contribuit şi el la întărirea priete­niei dintre poporul sovietic şi cel român, prietenie ale cărei binefaceri le simţim în primul rând noi şi care va ajuta la închegarea solidarităţii dintre toate popoarele şi prin aceasta la biruinţa Frontului Păcii.

Înalt Prea Sfinţite şi Prea Fericite Părinte Patriarh, înalţi Ierarhi Membri al Sfântului Sinod,

            Duhul Sfânt prin graiul şi votul Marelui Colegiu Electoral Bisericesc, m-a chemat să fac în viitor parte, din cel mai înalt for de conducere al Bisericii Ortodoxe Române: Sfântul Sinod.
            Făgăduiesc înalt Prea Fericitului Patriarh Justinian şi întregului Sfânt Sinod, smerenie şi ascultare întru toate cele bisericeşti, acestea fiind cele două legi de bază ale celui ce se face călugăr, aşa cum sunt din tine­reţile mele, căci spune Partericul: „Zis-a, oarecând, ava Moise, către fratele Zaha- ria: „Spune-mi ce voi face pentru mântuirea mea?” Şi auzind Zaharia s-a aruncat la pământ la picioarele lui ava Moise zicând: „ Tu mă întrebi Părinte? “. Zis-a lui bătrânul Moise: „ Crede Fiule Zaharia, că am văzut pe Sfântul Duh coborându-se pente tine şi dintru aceia sunt silit să te întreb “. Atunci luând Zaharia culionul său din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: „De nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah “. Deci pentru binele şi dezvoltarea prosperă a Bisericii Ortodoxe şi gloria Patriei mele, ascultând de pravila mea călugă­rească, voi fi un luptător al lui Hristos pentru mântui­rea oamenilor, pentru fericirea lor pe pământ şi în cer, apărător zelos al prestigiului Ortodoxiei Ecumenice şi al celei naţionale.
            Voi păstra cu sfinţenie adevărurile de credinţă ale sfintei Biserici Ortodoxe, aşa cum ne-au fost nouă încre­dinţate de Mântuitorul nostrulisus Hristos, de Sfinţii Săi Apostoli şi aşa cum acestea se cuprind în Sf. Scriptură şi în Sf. Tradiţie.
Voi propovădui şi răspândi aceste adevăruri şi le voiu apăra împotriva ereziarhilor.
Voi păzi cu sfinţenie orânduirea canonică şi legală a Sfintei Biserici Ortodoxe ecumenice a Răsăritului şi voiu apăra şi cinsti, după cuviinţă aşezămintele cuprinse în sfintele pravile, mai vechi şi mai noi, ale Bisericii Orto­doxe Române.
            Prea Sfinţiţi Ierarhi şi reprezentanţi ai Ardealului,
            Viaţa mea a fost chinuită din pruncie. Am deschis ochii copilăriei mele într-un azil din Brăila şi pot spune că până la intrarea în călugărie suferinţa mi-a fost sin­gurul prieten devotat.
            Pe băncile şi între zidurile azilului din Brăila mi s-a sădit în suflet pentru totdeauna, dragostea pentru pământul Ardealului de către învăţătorul meu, Necu- laie Botoianu, căruia îi datorez şi îndrmarea mea către misiunea preoţească. Ne vorbea cu atâta căldură acest om, despre Ardeal, de frumuseţile pământului său, de omenia locuitorilor săi încât noi, toţi copiii azilului, nu visam decât Ardealul.
            Pronia dumnezeiască şi voinţa credincioşilor face ca astăzi să fiu chemat a păstori o eparhie ortodoxă din Ardeal. înalt Prea Sfinţite, veţi fi de azi înainte îndrumă­torul meu canonic, Părintele meu duhovnicesc, fratele meu mai mare întru Hristos Domnul nostru, căruia îi datorez supunere şi ascultare întru toate cele bisericeşti. Ştiu înalt Prea Sfinţite, că toată viaţa V-aţi ostenit să Vă ridicaţi ucenici, pentru a căror pregătire cărturărească aţi făcut grele şi multe jertfe. Unii din aceşti ucenici V-au îndeplinit mai mult voinţa şi gândul şi astăzi ei ocupă cu demnitate locuri de frunte în ierahia Bisericii noastre. Alţii şi-au îndreptat paşii spre alte chemări, tot bisericeşti şi ei cinstesc prin muncă şi pregătire, pe Sta­reţul lor Nicolae, Mitropolitul Ardealului, deşi nu s-au făcut călugări, aş cum ar fi dorit înalt Prea Sfinţia Voas­tră. Iată că acum Dumnezeu Vă trimite un ucenic nou, care are şi el părul şi barba cam albe, dar care are încă inimă tânără şi voinţa de a fi şi el unul dintre ostenitorii pentru durarea operei bisericeşti ctitorită de înalt Prea Sfinţia Voastră. Fiţi sigur, înalt Prea Sfinţite, că monahul Valerian Zaharia nu vă va pricinui nici o supărare, nico nemulţumire, ci se va trudi să Vă prilejuiască numai bucurii prin munca sa.
            Trimis fiind să cărmuiesc o eparhie pe al cărei terito­riu sunt reprezentate toate naţionalităţile conlocuitoare de diferite confesiuni, voi căuta să am o colaborare fră­ţească şi creştinească cu toţi, înlăturând pricina orică­rei neînţelegeri.
            Nu voi da ochilor mei odihnă şi genelor mele dor­mi tare, până când nu voi face să dispară pentru toto- deauna „noi şi voi” dintre ortodocşii vechi şi reveniţi. Reîntregirea Bisericii Ortodoxe în Ardeal este un fapt îndeplinit de voinţa poporului şi a clerului fost greco- catolic şi ea va dura pe vecie.
            Sunt încredinţat că mă voi bucura din partea înalt Prea Sfinţiei Voastre, ca şi din partea celorlalţi ierahi şi mireni din Ardeal, de dragostea frăţească pe care am cultivat-o în sufletul meu şi după care inima mea a înse­tat o viaţă întreagă.

            Domnule Ministru al Cultelor,
            Ca cel care aveţi răspunderea bunei convieţuiri între culte şi Stat în Republica Populară Română, ţin să vă declar că, pentru mine, datoriile şi draostea de popor şi Patrie, sunt tot aşa de sfinte şi de obligatorii ca şi poruncile Evangheliei şi ale Bisericii. Mă simt un bun fiu al amândorura, putând spune cu tărie: „ Biserică şi Patrie, iubiţi-vă în pieptul meu ca două surori bune, fie­care aibi o jumătate din inima mea, fiecare aibi inima mea întreagă “.
Credincios celor mărturisite în faţa Domniei Voastre eu nu voi privi înapoi ca femeia lui Lot, eu voi privi în jur şi mai ales tot înainte, pentrucă nu doresc nimănui şi nici mie, să mă împietresc într-un trecut de tristă aducere aminte! Nu voi uita niciodată cele făgăduite aici. Mă leg să le duc la îndeplinire, cu toată puţinătatea pute­rilor mele, nădăjduind tare în ajutorul Atotputernicului Dumnezeu şi în concursul ce mi se va da de fiecare, după puterile lui pentru ca cele neputincioase să fie împlinite.
Mărturisindu-mă înaintea celor de faţă şi înaintea nevăzutului Cap şi Cârmuitor al Bisericii, care este Hristos Mântuitorul nostru, Vă mulţumesc tuturor din toate puterile mele să nu dezmint niciodată această încredere.
            Numai dacă voi face, mărturisi şi învăţa cum am mărturisit şi făgăduit aici aşa, dar numai aşa, să-mi ajute mie Dumnezeu.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale a confirmat alege­rea făcută.
            Ca atare, în ziua de Miercuri 13 noiembrie a.c., P.C. Arhimandrit Valerian a primit hirotonia întru arhiereu. Slujba hirotoniei a avut loc în Biserica Sfintei Patriarhii din Bucureşti şi a fost săvârşită de către II.PP.SS. Mitro­polit Nicolae al Ardealului şi Firmilian al Olteniei şi P.S.Episcop Teofil al Romanului şi Huşilor, cu un sobor de preoţi.
După terminarea Dumnezeieştei Liturghii, Prea Sfin­ţitul Valerian Zaharia a rostit o cuvântare, în care a arătat „programul apostolatului creştin” spre a cărui împli­nire a fost chemat şi ales ca arhiereu şi păstor de turmă duhovnicească. De aceea va ţine seama să fie „ călăuză pilduitoare pe drumul mântuirii, cu toată truda, cu toată strădania, cu toată bunătatea, cu toată smerenia şi mai ales cu jertfelnicia” întregii sale vieţi.

            În încheiere şi-a îndreptat gândul de mulţumire şi recunoştinţă către PP. SS. Membri ai Sfântului Sinod, prin a căror punere de mâini s-a învrednicit de sfinţi­tul dar al arhieriei, făgăduind că nu va conteni să-i pomenească în rugăciunile ce va înălţa către Milostivul Dumnezeu, ca să le înmulţească zilele spre slava Sfintei noastre Biserici.

            în ziua de Joi 14 noiembrie a.c., ora 11 dim., a avut loc în sala sinodală a palatului patriarhal tradiţionala solemnitate a înmânării cârjei episcopale de către înalt Prea Sfinţitul Patriarh Justinian, noului titular al Episco­piei Oradiei, PS. Valerian Zaharia.
            Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa membrilor Sfântului Sinod, al D-lui Vasile Pogăceanu, Ministrul Cultelor, a d-lui Petre Mânu, Consilier Ministerial, de faţă fiind Consilierii Patriarhali şi eparhiali, profesorii Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, consili­erii şi delegaţii Episcopiei Oradea, Protoiereii Capitalei.
Dl. Vasile Pogăceanu, Ministrul Cultelor, a citit Decretul Prezidial de confirmare a alegerii PS.Valerian Zaharia, în scaunul de Episcop al Oradiei; apoi Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealului a prezentat Î.P.S. Patriarh Justinian cârja episcopală cu aceste cuvinte: „Pre­zint Prea Fericirii Voastre cârja de păstorire a Episco­piei Ortodoxe a Oradiei”.
            Prea Fericitul Patriarh Justinian a înmânat câija P.S. Episcop Valerian al Oradiei.
            După primirea cârjei, P.S. Episcop Valerian a rostit o cuvântare.

            După cuvântarea P.S.Episcop Valerian, Î.P.S. Patriarh Justinian, cu părintească dragoste, a răspuns următoa­rele:
Prea Sfinţite Episcop Valerian,
            „În urma votului Colegiului electoral din 11 Noiem­brie 1951, după ispitirea canonică în faţa Sfântului Sinod şi după hirotonia în treapta arhieriei ce a avut loc ieri, Prea Sfinţia Ta intri acum în rândul Ierarhilor Bise­ricii noastre, pentru a păstori Episcopia Oradiei.
            Mergi într-o Eparhie nouă, cu o existenţă statornică de abia 30 de ani, deşi urme de Ierarhi care au păstorit în acele locuri se cunosc încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea. înaintaşi mai noi la conducerea Eparhiei ai pe Episcopii Roman şi Nicolae. Episcopul Roman Ciorogariu, decedat în 1936, a lăsat urme neşterse în amintirea credincioşilor, ca luptător pentru întărirea Ortodoxiei.
            Acum, înainte de a porni la drum spre Eparhia ţării celor trei Crişuri, Prea Sfinţia Ta te-ai înfăţişat înain­tea noastră, pentru a-ţi încredinţa cârja episcopală şi a primi sfatul şi îndrumările noastre.
            Prea Sfinţite Episcop Valerian, Apostolul Pavel, che­mând la sine pe păstorii Bisericii din Efes, le-a spus: „ Luaţi aminte de voi şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi Episcopi ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte XX, 28).
            „Luaţi aminte de voi”, iată un îndemn către toţi câr- muitorii de suflete, din toate timpurile, de a fi pilduitori poporului printr-o viaţă curată şi fără prihană.
Tânărului Episcop Timotei, Apostolul Pavel îi cere stăruitor: „Fiipildă credincioşilor cu cuvântul, cu purta­rea, cu dragostea, cu credinţa, cu curăţia ” (I Tim. IV, 12).
„Luaţi aminte de voi”, este totodată un apel către slujitorii Domnului de a spori mereu în râvna lor sfântă. Peste juruinţele cu care te-ai legat în faţa Colegiului electoral şi în ceasul hirotoniei, nu lăsa să se strecoare răceala şi nepăsarea.
            „ Te îndemn – cu acelaşi îndemn făcut de Sf. Apostol Pavel lui Timotei – să-ţi aprinzi darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine prin punerea mâinilor” (II Tim. I, 6).
Prea Sfinţite Episcop Valerian, Apostolul Pavel ne îndeamnă să luăm aminte şi „de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi Episcopi”.
            Turma din ţara Bihariei şi a celor trei Crişuri încre­dinţată păstoriei Prea Sfinţiei Tale o cunoaştem şi ştim că nu este uşor a o conduce! Rănile celei mai silnice iobăgii a feudalismului catolic sunt încă nevindecate.
            Preeoţimea, care, până acum trei ani, era împărţită in două strane, în urma revenirii greco-catolicilor, încă nu este complet unificată.
De asemenea, viaţa şi disciplina bisericească au multe lipsuri.
            Este necesar să se lucreze temeinic pentru crea­rea unei atmosfere de înţelegere şi armonie. O sarcină urgentă este aceea de a risipi neîncrederea, pe care cei răuvoitori o seamănă în jurul revenirii la Ortodoxie şi a porni la o acţiune de consolidare a reîntregirii Bisericii noastre în Episcopia Bihorului şi a celor trei Crişuri.
Totodată ne exprimăm nădejdea că Prea Sfinţia Ta vei fi, în acelaşi timp, în acel colţ de ţară un sol de ves­tire a Evangheliei Păcii. Pământul Bihorului, al celor trei Crişuri şi Maramureşului, în care s-au ptrecut atâ­tea frământări în trecut, pricinuite de silniciile Vaticanu­lui, cere astăzi binecuvântarea păcii. Fiecare slujitor al Bisericii trebuie să fie un convins luptător pentru pace. Este de datoria Prea Sfinţiei Tale a cuprinde toate nevo­ile vieţii religioase şi obşteşti de acolo, întărind deopo­trivă în cler şi popor dragostea de Biserică şi Patrie. Caută să fii „ Păstorul cel bun “, privind pururea la chi­pul Marelui Păstor Hristos, care Şi-a pus viaţa pentru oile Sale.
            În câmpul larg de activitate ce ţi se deschide, să-ţi pui deopotrivă toată puterea şi elanul în slujba Iui Dumnezeu şi a aproapelui, servind deopotrivă Biserica şi Patria şi păstrând aceeaşi dragoste şi ascultare rân­duielilor Sf Sinod şi conducătorilor Patriei noastre, Republica Populară Română.
            De greutăţi să nu te temi. La ceasurile de oboseală şi ezitare, să-ţi aduci aminte de cuvintele Domnului către Apostolul Pavel: „Nu te teme ci vorbeşte şi nu tăcea. Eu sunt cu tine şi nimeni nu va cădea asupra ta ca să te vatăme ” (Fapte XVIII, 9).
            Primind astăzi cîrja episcopală ca semn al autorităţii bisericeşti şi reazim în noua slujire, îţi urez să păsto­reşti cu vrednicie Episcopia Oradiei şi Bunul Dumnezeu să te învrednicească de cele mai alese bucurii ale unor bogate roade de activitate arhierească.
            Aşa să-ţi ajute Dumnezeu !.
            înscăunarea Prea Sfinţitului Valerian în Episco­pia Oradiei a avut loc în ziua de Duminică 25 noiem­brie 1951, în prfezenţa II. PP. SS. Mitropoliţi Nicolae al Ardealului şi Vasile al Banatului, PP. SS. Episcopi Andrei al Aradului, Nicolae al Clujului şi Dl. Dr. Petre Mânu, Consilier Ministerial.
După slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Î.P.S. Vasile al Banatului, PP. SS. Episcopi Andrei al Aradului, Nicolae al Clujului şi Valerian al Oradiei, înconjuraţi de un mare sobor de preoţi şi diaconi s-a citit Decretul Pre- zidial şi gramata mitropolitană de confirmare în scaunul de Episcop al oradiei a P.S. Valerian.
            A vorbit apoi Î.P.S. Mitropolit Nicolae al Ardealu­lui, sfătuind pe noul păstor al Eparhiei Ortodoxe a Ora­diei să pornească la lucru, cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu, ţinând seama de realităţile bisericeşti şi de idealul unui adevărat ierarh al lui Hristos.
“Articol apărut în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 10-12, anul 1951, p. 435-445.