Vasile Coman s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1912, în satul Dealul Câlnicului, jud. Alba, în familia împodobită cu nouă copii a lui Ioan și Ioana, țărani harnici și evlavioși. A urmat școala primară în satul natal, iar cursurile medii la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, unde a fost tot timpul bursier. Ca elev a participat, alături de tatăl său la Marea Adunare de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.

     Între anii 1930 – 1934, a urmat cursurile Academiei Teologice Andrei Șaguna din Sibiu, absolvind ca șef de promoție, cu teza de licență “Doctrina despre purgatoriu și combaterea ei”.

     În anul scolar 1934 – 1935, ca bursier al Arhiepiscopiei Sibiului, la îndemnul mitropolitului Nicolae Bălan și al rectorului Nicolae Colan, a urmat cursurile Facultății de Științe Naturale de la Universitatea din Cluj .

     La 28 februarie 1936, a fost hirotonit ca preot pentru parohia Sirnea, din județul Brasov, unde a păstorit până la 1 septembrie 1937. În același an a intrat în învățământ, ca profesor de religie, la Brasov, până în 1942, când a fost numit ca preot paroh al parohiei Brașov-Cetate.

     Între timp, a urmat cursurile Seminarului pedagogic de pe lângă Universitatea din Cluj și a luat, în 1937, examenul de capacitate pentru profesori, la Iași.

     În anul 1944, s-a înscris la cursurile pentru doctorat la Facultatea de Teologie din București, obținând în 1947 titlul de doctor în teologie cu teza intitulată “Rugăciunile pentru căpetenia și autoritățile statului în cultul creștin” fiind distins cu calificativul Magna Cum Laude.

     De la 1 ianuarie 1957 și până la alegerea ca episcop, timp de patrusprezece ani încheiați a fost protopop al Brașovului, perioadă în care desfășoară o activitate remarcabilă și acumulează o experiență pastorală și administrativă deosebit de bogată și fructuoasă, pe care o va folosi din plin apoi ca ierarh. Prețuind după cuviința realizările preotului, profesorului și protopopului dr. Vasile Coman, în acest urcuș nu numai profesional, ci și cel al personalității sale, pe care părintele Dumitru Stăniloae, un apropiat al sufletului său, l-a remarcat ca un “urcuș în omenie”, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales, după mutarea la cele veșnice a soției sale, în demnitatea de episcop al Oradiei, la 13 decembrie 1970.

[fancygallery id=”vasilecoman”]

     Venind la cârma Episcopei Oradiei, Prea Sfințitul Vasile a găsit peste 100 de parohii vacante, astfel că de la început a acordat o atenție deosebită parohiilor și preoțimii, îndrumându-i, cercetându-i și cârmuindu-i spre o cât mai rodnică lucrare pastoral-misionară în parohii. În cei 21 de ani ai arhipăstoririi P.S. Sale, s-au ridicat 54 de biserici noi, la care s-au adăugat 160 de noi case parohiale, 4 oficii protopopești și un cămin preoțesc. S-au pictat în această perioadă 260 de biserici și s-au renovat, practic, toate cele aproape 900 de biserici din eparhie.

     În același timp, a condus ani îndelungați delegația Bisericii Române în dialogul cu Biserica Luterană .

     A condus de asemenea Comisia Sfântului Sinod care se ocupă de activitatea pastoral-misionară și lupta împotriva prozelitismului sectar .

Vocația cărturărească a episcopului Vasile Coman a odrăslit multe lucrări bisericești și de istorie și cultură a căror valoare străbate statornic prin ani:
         – Cuvântări liturgice, în două ediții, 1974 și 1976, cu explicarea pe larg a Sfintei Liturghii, miezul cultului ortodox și a vieții duhovnicești creștine;
         – Slujind lui Dumnezeu, slujim oamenilor, în două ediții, 1980 și 1984, o carte de predici la duminici și sărbători și cuvântări importante la diferite ocazii;
         – Scrieri de teologie liturgică și pastorală, 1983, un adevărat îndreptar al lucrării pastoral-misionare;
         – Cuvinte pentru suflet, două ediții, 1985 și 1987, cuprinzând calde pâini de hrană duhovnicească;
         – În apărarea unității credinței străbune, 1988, în care sunt reluate cuvântările liturgice,îmbogățite cu alte lucrări misionare.

Între cele mai valoroase cărți tipărite în editura Episcopiei Oradiei sub inițiativa, îndrumarea și purtarea de grijă a P.S. Sale pomenim:
         – Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradiei, 1978, o monografie a tuturor bisericilor de lemn din ținuturile Bihorului, Sătmarului și Sălajului;
         – Trepte vechi și noi de istorie, cultură și viață bisericească în Eparhia Oradiei. Mărturii – evocări, 1980, o densă carte de istorie bisericească;
         – Roman Ciorogariu, 1981, o monografie epistolară a ctitorului Episcopiei Oradiei;
         – Din activitatea bisericească a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei în ultimii 200 de ani, 1985, un amplu periplu istoric al episcopiei noastre;
         – Obiecte de artă veche bisericească din colecția muzeală a Episcopiei Oradiei, 1986;

     După 1989, în pofida vârstei și a slăbirii sănătății, Preasfintitul Vasile nu-și dezminte valoarea personalității sale. Încă în ianuarie 1990 reînvie vechea revistă bisericească a Episcopiei Oradiei, Legea Românească. În februarie 1990 inițiază redeschiderea și renovarea bisericii spitalului, după decenii de robie sub vremi. Împreună cu un mai vechi prieten și colaborator de aceeași talie, dl. rector al Universității Oradea, prof. dr.ing. Teodor Maghiar, a reînființat Facultatea de Teologie, pentru pregătirea viitorilor preoți, profesori de religie și asistenți sociali.

     La 10 iulie 1992 a fost chemat la slujirea cea cerească, după 35 de ani de slujire preoțească și 21 de ani ca episcop la Oradea.