Tel./Fax : 0259.43.42.46 * 0742.477.118 contact@bisericaculuna.ro

Acatistul Maicii Domnului – Vindecătoarea

[toggle title=”Icoana Maicii Domnului – Vindecătoarea (Tselitelnitsa) “]

Minunea care a inspirat zugrăvirea acestei Icoane a fost consemnată de Sfântul Dimitrie al Rostovului, în cartea sa referitoare la o serie de Icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Ploaie pe lână”. Este vorba de o vindecare neaşteptată a unui preot rus, din sec. XVIII. Preotul Vincent Bulveneskii, slujitor în biserica Navarninsk, se ruga întotdeauna la Icoana Maicii Domnului, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din biserică, spunând următoarea rugăciune:„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântat este pântecele care L-a purtt pe Hristos şi laptele care L-a hrănit pe Mântuitorul nostru, Domnul Dumnezeu!”

În afară de aceasta, preotul Vincent avea o evlavie deosebită pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Într-o vreme, el s-a îmbolnăvit grav la limbă. Nu numai că nu mai putea sluji, ci avea dureri îngrozitoare, zăcând la pat, aproape de a-şi pierde minţile datorită suferinţei. Acum nu se mai putea ruga în biserică, dar se închina cu rugăciunea obişnuită, către Dumnezeu şi Maica Domnului, în patul său. La sfârşitul unei rugi fierbinţi, a văzut că la capul patului său a apărut un tânăr foarte frumos. A înţeles îndată că e îngerul său păzitor. Acela l-a privit cu milă neţărmuită şi cu dragoste, chemând-o el însuşi pe Maica Domnului, să-l vindece pe bolnav. Atunci în camera preotului a intrat chiar Împărăteasa îngerilor, care l-a tămăduit. Ridicându-se complet vindecat, preotul a mers îndată la biserică, slujind din nou. Enoriaşii săi, care îi cunoşteau situaţia, au fost mai mult decât uimiţi să-l audă cântând. Se pare însă că minunea aceasta nu este unică, pentru că Icoana cu numele „Vindecătoarea” („Tselitelnissa”, „The Healer”) era cunoscută dinainte, cu aceeaşi reprezentare a unui bolnav, pe patul suferinţei, lângă care a venit Maica Domnului, alinându-i suferinţa. Cea mai veche Icoană „Vindecătoarea”, cunoscută, datează din sec. IV, aflându-se în biserica Tsilkan (Kartali – Georgia), din timpul Sfintei Nina, cea asemenea cu Apostolii.
O copie a Icoanei Tselitelnissa a Maicii Domnului, ea însăşi făcătoare de minuni, se află la Moscova, în mânăstirea Alexeev. Icoana este pomenită în sinaxarele ruse, la 18 septembrie. [/toggle]

Rugăciunile începătoare :
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1
După Sfânta Ta înălţare la Ceruri şi după minunata primire cerească care Ţi S-a făcut, ai primit un loc în Sfânta Împărăţie, un Sobor minunat al Tău, un loc pe Pământ unde se Preaslăveşte Numele Tău, precum şi darul de a-i vindeca pe cei care cu dragoste la Tine se roagă neîncetat: Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Icosul 1
Binecuvântarea Domnului Savaot a fost mare peste Tine, Maică Preacurată, dându-Ţi-se daruri multe şi foarte mari. Puterea, Iubirea şi Mila Ta s-au văzut de-a lungul veacurilor, iar noi Te rugăm Măicuţă aşa:
Vindecă-ne Maică, Împărăteasă a Cerului şi a Pământului!
Vindecă-ne Maică Ocrotitoare şi Apărătoare a creştinilor!
Vindecă-ne Maică Preamilostivă şi Grabnic Ajutătoare!
Vindecă-ne Maică a Ajutorului Dumnezeiesc, nădejdea noastră!
Vindecă-ne Maică Preacurată şi de Dumnezeu Binecuvântată!
Vindecă-ne Maică Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată!
Vindecă-ne Maică Preasfântă, Multiubitoare şi în credinţă întăritoare!
Vindecă-ne Maică Prealuminată, Preaputernică şi de rău Izbăvitoare!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 2
Toţi cei care Te iubesc şi cu evlavie Ţi se roagă fierbinte spre a fi vindecaţi, primesc al Tău ajutor, Preacurată şi mulţumindu-Ţi pentru ajutor Îi cântă Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 2
Bărbaţi, femei, feciori, fete, maici, călugări, preoţi, episcopi, toţi cei care au fost bolnavi şi Ţi s-au rugat pentru vindecare, au fost vindecaţi în mod miraculos şi de aceea cu credinţă Te rugăm:
Vindecă-i pe toţi bolnavii, Prealăudată Fecioară!
Vindecă-i pe cei chinuiţi de neputinţe!
Vindecă-i pe copiii şi pe nepoţii noştri!
Vindecă-i pe părinţii şi pe fraţii noştri!
Vindecă-i pe cei din neamurile noastre!
Vindecă-i pe cei care Ţi se roagă!
Vindecă-i pe cei bolnavi şi fără de speranţă!
Vindecă-i pe românii de pretutindeni!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 3
Fiind o Maică Multiubitoare auzi repede rugăciunile care se fac către Tine, Preasfântă, dar şi pe cei care din toată inima Îi cântă Fiului Tău: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 3
Pe cei care cheamă Numele Tău cu slavă şi cu multă smerenie îi ajuţi, scoţându-i din necazuri, vindecându-i pe ei sau pe cei din familiile lor, de aceea, Măicuţă, Te rugăm aşa:
Vindecă-ne Maică, Tămăduitoarea noastră!
Vindecă-ne Maică, Protectoarea noastră!
Vindecă-ne Maică Nebiruită!
Vindecă-ne de bolile care ne chinuiesc!
Vindecă-ne de bolile psihice, care ne fac viaţa un coşmar!
Vindecă-ne de bolile trupeşti, care ne fac neputincioşi!
Vindecă-ne de patimile care ne atrag spre cel rău!
Vindecă-ne că ne rugăm Ţie cu credinţă şi cu speranţă!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 4
Pentru Marea Ta Milă pe care o ai faţă de toţi creştinii, noi Te rugăm şi cerem acum al Tău
ajutor ceresc şi cu multă smerenie Îi cântăm Fiului Tău: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 4
Preaminunată Fecioară pe cei care Te iubesc, postesc, se roagă cu evlavie, pocăindu-se pentru păcatele lor şi Îţi cer vindecare de boli, Tu îi vindeci. Cu mulţumire şi cu recunoştinţă ei strigă aşa:
Vindecă-ne Preacurată Fecioară, că pentru tot ajutorul Tău sfânt Îţi mulţumim!
Vindecă-ne mâinile şi picioarele noastre îndurerate!
Vindecă-ne rănile şi durerile noastre chinuitoare!
Vindecă-ne suferinţele trupeşti şi sufleteşti, care ne fac viaţa amară!
Vindecă-ne durerile de cap, bolile părului şi ale oaselor!
Vindecă-ne bolile ochilor, bolile nasului şi ale gâtului!
Vindecă-ne bolile inimii, ale ficatului şi ale organelor interne!
Vindecă-ne bolile grele, pentru care doar Tu ne eşti scăpare!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 5
În bunătatea Ei spirituală Maica Sfântă le-a comunicat românilor că poate vindeca pe oricine I se roagă cu credinţă şi cu evlavie; cu mulţumire să-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 5
Metodele de vindecare ale Preasfintei Fecioare nu le cunoaştem, dar ştim că pe cel care se roagă mult cu credinţă, cu umilinţă şi cu pocăinţă sinceră pentru păcatele sale, ţinând post sever, Maica Sfântă îl ajută. Invocând bunătatea, Ei să zicem aşa:
Vindecă-i Preacurată, pe robii cei credincioşi Lui Dumnezeu!
Vindecă-i Preasfântă, pe cei care Te iubesc spiritual!
Vindecă-i Preabinecuvântată, pe cei greu încercaţi de boală!
Vindecă-i Preacurată Fecioară, pe cei cu suflet bun!
Vindecă-i Preaîndurată, pe cei de faţă!
Vindecă-i Preastrălucită, pe cei care suferă!
Vindecă-i Prealuminată, pe cei neputincioşi şi singuri!
Vindecă-i Preamilostivă, pe bolnavii incurabili!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 6
Folosindu-se de Razele Sfinte Vindecătoare şi de Sfinţii Îngeri Vindecători din Sfântul Ei Sobor, Maica Domnului îi ajută pe cei care Îi cântă cu dragoste Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 6
Metodele de vindecare şi cele de tratament ceresc se aplică celor carecr ed, care îşi mărturisesc păcatele şi fac pocăinţă din tot sufletul, iarcei care nu cred nu se vindecă. Smerindu-ne să zicem aşa:
Vindecă-ne pe noi, cu Razele Tale Sfinte!
Vindecă-ne pe noi, cu ajutorul Sfinţilor Tăi Îngeri!
Vindecă-ne pe noi, care credem în Fiul Tău!
Vindecă-ne pe noi, care ştim că poţi face minuni!
Vindecă-ne pe noi, care ne lepădăm de păcate!
Vindecă-ne pe noi, care ne lăsăm de toate relele!
Vindecă-ne pe noi, care facem pocăinţă sinceră!
Vindecă-ne pe noi, cei bolnavi din pricina multelor noastre păcate!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 7
Cei chinuiţi de duhurile rele se pot vindeca dacă fac mărturisire, dacă se leapădă de toţi adepţii răului şi cântă din toată inima lor cântarea sfântă şi Dumnezeiească: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 7
Bolnavii care se roagă, postesc, se smeresc, citesc acatistele şi paraclisele Maicii Domnului, fac canon de pocăinţă sinceră şi severă, se pot vindeca fără intervenţia altcuiva, că Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii şi Sfintele Puteri Cereşti, îi aud înlesnindu-le vindecarea, iar noi să ne rugăm aşa:
Vindecă-i Preacurată pe cei care Ţi se roagă din tot sufletul!
Vindecă-i Măicuţă pe cei chinuiţi de duhurile rele!
Vindecă-i Multmilostivă pe cei, care se leapădă de rău!
Vindecă-i Preasfântă pe cei care citesc sfintele Tale acatiste!
Vindecă-i Maica Lui Dumnezeu pe cei care citesc sfintele Tale paraclise!
Vindecă-i Preaîndurată pe cei care singuri îşi fac canon de pocăinţă!
Vindecă-i Preabună pe toţi păcătoşii şi întoarce-i la credinţă!
Vindecă-i Prealuminată pe cei cu boli grele şi incurabile!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 8
Maica Domnului ne poate vindeca prin cuvânt sau folosind Raze Vindecătoare de mare efect, de aceea cinstindu-O, Îi cântăm în mod deosebit: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 8
În marea ei iubire de oameni, Maica Domnului poate trasmite anumite reţete de vindecare, care impun folosirea strictă a unor condiţii speciale de viaţă. Cerând îndreptare ne rugăm aşa:
Vindecă-ne, Te rugăm Maică Preamilostivă!
Vindecă-ne cu Razele Vindecătoare de mare efect!
Vindecă-ne Măicuţă, că Te iubim, Te preacinstim şi ne rugăm Ţie!
Vindecă-ne Maică Milostivă, că ne pocăim sincer pentru păcatele noastre!
Vindecă-ne cu reţetele Tale spirituale şi cu metodele Tale Cereşti!
Vindecă-ne, Te rugăm, de bolile minţii, ale sufletului şi ale trupului!
Vindecă-ne de bolile psihice, pentru care noi nu ştim vindecare!
Vindecă-ne de bolile care ne ţintuiesc şi ne fac viaţa amară!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 9
Unele îmbolnăviri provin din radiaţii planetare sau din cauza acţiunii negative a unor persoane, dar ne rugăm pentru ajutor apelând la metodele de vindecare ale Maicii Domnului, şi-I cântăm Bunului Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 9
Unele boli cum ar fi tristeţea, neînfrânarea, lăcomia, ura, invidia, se pot vindeca prin post sever, prin rugăciune multă, prin curmarea dorinţelor păcătoase şi cerând ajutorul Maicii Domnului.
Vindecă-ne Preaminunată Fecioară, de radiaţiile planetare!
Vindecă-ne Preasfântă, de tot răul care ne atacă!
Vindecă-ne Prealuminată, de acţiunea negativă a altora!
Vindecă-ne Preabună Maică, de tristeţe, de neînfrânare, de ură şi de invidie!
Vindecă-ne de lăcomie, de egoism, de gelozie, de ranchiună!
Vindecă-ne de pizmă, de mânie, de hulă şi de clevetire!
Vindecă-ne de mândrie, de orgoliu, de trufie şi de vanitate!
Vindecă-ne de bolile sufleteşti şi de chinul psihic!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 10
Lipsa sensibilităţii sufleteşti, fuga după înavuţire fără rost, viaţa ghidată numai spre a avea de toate creează uneori stări de iresponsabilitate, care duc la dezechilibru, provocând chin psihic sau fizic şi de aceea întărindu-ne duhovniceşte să-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 10
Pentru eliminarea defectelor psihice, Maica Domnului a recomandat autostudierea personală fizică, psihică şi sufletească, în raport cu mediul sau cu societatea. Să ne rugăm din inimă aşa:
Vindecă-ne Preacurată, de dezechilibru sufletesc!
Vindecă-ne de toate stările rele care ne macină!
Vindecă-ne de gândurile necurate, care ne îmbolnăvesc!
Vindecă-ne, că suferim şi nu ştim ce boli avem!
Vindecă-ne, că doctorii nu ne pot vindeca!
Vindecă-ne de cancer şi de tot răul care ne macină!
Vindecă-ne de bolile grele şi fără vindecare pământească!
Vindecă-ne de bolile care ne chinuiesc şi ne amărăsc viaţa!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 11
Maica Sfântă ne învaţă că studierea personală fizică şi psihică, autocunoaşterea, poate duce la eliminarea multor defecte şi boli. Cinstindu-O pe Maica Domnului Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 11
Persoanele care au descoperiri sfinte, comunicări Dumnezeieşti, ori de la Personalităţile Cereşti, îşi pot lărgi domeniul cunoaşterii şi al vindecărilor de tot felul şi de aceea să spunem aşa:
Vindecă-ne Preasfântă, de bolile intime şi ne curăţeşte de tot păcatul!
Vindecă-ne şi luminează-ne calea spre Dumnezeu!
Vindecă-ne şi învaţă-ne tot ce este de folos sufletelor noastre!
Vindecă-ne, înţelepţeşte-ne şi ajută-ne să fim răbdători!
Vindecă-ne şi ne lărgeşte orizontul cunoaşterii!
Vindecă-ne şi ne întăreşte pe noi în tot ce este bine!
Vindecă-ne şi nu ne lăsa Măicuţă neştiutori!
Vindecă-ne, smereşte-ne şi ne miluieşte pe noi, după mare mila Ta!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condacul 12
Maica Domnului a spus către români: Când cunoşti mai mult ştii cât să ceri şi ce să ceri, pentru tine şi pentru alţii – iar noi rugându-ne, cerem cele bune şi de folos sufletelor şi-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 12
Maica Domnului are multe Raze Sfinte cu care lucrează, putând vindeca bolile oamenilor, ale animalelor, ale peştilor, ale albinelor, cât şi ale plantelor şi de aceea să O rugăm aşa:
Vindecă Preacurată Maică, animalele în suferinţă!
Vindecă Preabinecuvântată Maică, păsările bolnave!
Vindecă Prealuminată Fecioară, albinele atacate de boli!
Vindecă Preamărită Maică, peştii şi vieţuitoarele apelor!
Vindecă Preafericită Maică, pomii şi plantele noastre!
Vindecă Preamilostivă Maică, cerealele de bolile lor!
Vindecă-i Preabună Maică şi pe cei bolnavi ai noştri!
Vindecă-i Preasfântă Fecioară pe toţi cei care Îţi cer ajutorul!
Vindecă-ne pe noi Preacurată Fecioară şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos!

Condac 13
Preacurată Fecioară şi Maică Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, vindecă-ne pe noi( numele) pe cei din familiile noastre, vindecă-i pe prietenii şi pe duşmanii noştri de bolile pe care medicii nu ştiu să le vindece, căci cu dragoste şi cu smerenie Îi cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
(de 3 ori)
(apoi Icosul 1 şi Condacul 1)

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecare de boli
Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi(numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!

↓