Rugăciunile începătoare :
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Condacul 1
Apărătorului credinţei drept măritoare în Hristos şi marelui purtător de chinuri, care în epoca străveche pe pământul nostru a strălucit, veniţi toţi iubitorii de mucenici să-l lăudăm şi cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Icosul 1
Îngerească viaţă din tinereţe ai petrecut, fericite Sava, cu cuvântul şi cu fapta părţile Buzăului le-ai luminat şi slujirea la idoli o ai surpat. Pentru care, noi nevrednicii, cu laude te cinstim aşa:
Bucură-te, al Goţiei far luminos;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că viaţă creştinească cu desăvârşire ai trăit;
Bucură-te, că între păgânii goţi ca o stea ai strălucit;
Bucură-te, că prin cuvânt şi prin trăire pe ei i-ai luminat;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii pe ei i-ai învăţat;
Bucură-te, căci cu ochii minţii tale pururea spre Dumnezeu priveai;
Bucură-te, că de la El plata ostenelilor tale aşteptai;
Bucură-te, că slujirea de idoli foarte o ai urât;
Bucură-te, că adevărata credinţă foarte o ai iubit;
Bucură-te, că prin cuvântul adevărului pe mulţi la adevărata credinţă i-ai adus;
Bucură-te, căci cu a ta trăire multora ai fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 2
Cu multă blândeţe şi cu înfrânare viaţa ta o petreceai, cu rugăciunea cea gânditoare pe Dumnezeu în a ta inimă odihneai şi cu multă evlavie şi dragoste pururea pe El Îl lăudai cântând: Aliluia!
Icosul 2
Ai avut în minte Preafericite Sava, porunca ce opreşte pe creştini de a mânca cele jertfite idolilor. De aceea pe faţă ai mustrat această nelegiuire şi la arătare te-ai mărturisit pe tine următor al lui Hristos; pentru aceasta, noi nevrednicii, cu laude te cinstim:
Bucură-te, căci cu inima ta în Dumnezeu ai crezut;
Bucură-te, că a mărturisi adevărul nu te-ai temut;
Bucură-te, căci din toată inima, cugetul şi puterea pe Dumnezeu ai iubit;
Bucură-te, că înaintea oamenilor L-ai mărturisit;
Bucură-te, că pentru pătimire pururea gata erai;
Bucură-te, căci cu mintea ta fericirea cea veşnică o vedeai;
Bucură-te, că pătimirile vremii de acum le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că fericirea cea veşnică ţi-a fost ţie mângâierea;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate gunoaie le socoteai;
Bucură-te, căci cu dragostea Lui pururea spre pătimire te aprindeai;
Bucură-te, că prin dreapta mărturisire pe mulţi la adevăr ai întors;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale multora ai fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 3
Pornindu-se iar mare prigoană în Goţia asupra creştinilor, tu, Preaferi-cite Sava, ai vrut să te duci de Sfintele Paşti la preotul Gutie, dar prin minune dumnezeiască ai fost îndreptat să te duci în satul tău, la preotul Sansal şi împreună cu el să prăznuieşti Paştile şi să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
A treia zi, noaptea, după praznicul Sfintelor Paşti, Atarid cu o ceată de tâlhari a năvălit asupra satului vostru şi prinzându-te pe tine şi pe preotul Samsal, v-au legat şi v-au târât prin spini şi prin pietre aspre, cu bătăi şi cu chinuri. Pentru aceasta noi nevrednicii, cu laude vă cinstim aşa:
Bucură-te, că aceste chinuri împreună cu preotul Samsal le-ai suferit;
Bucură-te, că întru aceasta ai fost nebiruit;
Bucură-te, că întru aceste chinuri ai rămas nevătămat;
Bucură-te, că pentru usturimea spinilor şi a pietrelor pe Domnul ai lăudat;
Bucură-te, că muncitorii văzând răbdarea ta s-au ruşinat;
Bucură-te, că o osie de car, de grumazul tău au legat;
Bucură-te, că toată ziua aceea osia în spate o ai purtat;
Bucură-te, că până noaptea târziu această muncă o ai răbdat;
Bucură-te, că o femeie miloasă de acea osie te-a dezlegat;
Bucură-te, că iarăşi de o grindă ai fost spânzurat;
Bucură-te, că Atarid muncitorul, cărnuri diavoleşti ţi-a dat spre mâncare;
Bucură-te, că de la aceste cărnuri cu mare îngreţoşare te-ai întors;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 4
Defăimat-ai cu mare îngreţoşare cărnurile cele jertfite idolilor; pe aceste cărnuri, diavoleşti numindu-le, şi întorcându-te cu mare urâciune asupra lor, lui Dumnezeu Celui ce dă hrană la tot trupul ai cântat: Aliluia!
Icosul 4
Împotrivindu-te poruncii lui Atarid de a mânca cele jertfite diavolilor, una din slugile acestuia cu prea mare mânie te-a lovit cu o suliţă în piept, încât toţi se aşteptau să te vadă mort. Iar tu, viteazule ostaş al lui Hristos, această pătimire cu mare bărbăţie o ai răbdat, pentru care, te rugăm, pri-meşte de la noi această cântare:
Bucură-te, diamantul credinţei cel neclintit;
Bucură-te, ostaşul lui Hristos cel nebiruit;
Bucură-te, că Atarid asupra ta hotărâre de moarte a dat;
Bucură-te, că în apa Buzăului a hotărât să fii înecat;
Bucură-te, că auzind de această poruncă pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că pătimirile vremii de acum le-ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că aşteptarea veşnicilor bucurii ţi-au fost ţie mângâierea;
Bucură-te, că ai fost dus cu chinuri spre înecare;
Bucură-te, că pe Dumnezeu Îl lăudai fără încetare;
Bucură-te, că ajungând la apa Buzăului, un lemn greu, tiranii de gru-mazul tău au legat;
Bucură-te, că aruncându-te în adâncul râului, te-au înecat;
Bucură-te, nebiruit ostaş şi neînfricat;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 5
Sfârşindu-ţi alergarea ta către cer, Sava preafericite, la vârsta de treizeci şi opt de ani, şi ducându-te să iei plata ostenelilor tale de la Stăpânul Hristos, ai cântat împreună cu îngerii Lui: Aliluia!
Icosul 5
Scos-au din apă, ucigaşii, sfântul tău trup şi l-au aruncat fiarelor spre mâncare; dar creştinii luându-l, în taină l-au trimis bine credinciosului voievod Saranis Minos, care primindu-l cu mare bucurie, lui Dumnezeu a mulţumit cu laudă, către tine zicând:
Bucură-te, comoară duhovnicească care la noi ai venit;
Bucură-te, stâlp al dreptei credinţe, fiind tu nebiruit;
Bucură-te, că pe neamul cel barbar al goţilor l-ai părăsit;
Bucură-te, crinule prea frumos care din spini ai odrăslit;
Bucură-te, că în a ta inimă pe Hristos ai odihnit;
Bucură-te, că până la moarte pe El L-ai mărturisit;
Bucură-te, cetăţean al Cerescului Împărat;
Bucură-te, stâlp al adevărului cel adevărat;
Bucură-te, că şi părţile Buzăului le-ai luminat;
Bucură-te, că pe pământul Daciei romane ai pătimit;
Bucură-te, că aici pe Hristos cu mare îndrăzneală L-ai mărturisit;
Bucură-te, al Goţiei soare luminos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 6
La stăruinţa credinciosului guvernator al Sciţiei Minor, Junius Saranus, sfintele tale moaşte, Sava, trimise au fost la Tomis, unde fericitul episcop Bretanion cu tot poporul, cu bucurie mare le-au primit, şi mulţumind lui Dumnezeu au cântat: Aliluia!
Icosul 6
Auzit-a Sfântul Vasile cel Mare de prigoana cea cumplită ce făcuse Atanorie, regele goţilor, asupra creştinilor şi a trimis epistolă Sfântului Bretanion, episcopul de la Tomis, să trimită sfintele tale moaşte în Capa-dochia; pe care cu mare evlavie primindu-le, împreună cu tot poporul, cu mare cinste te-au lăudat aşa:
Bucură-te, al Goţiei luminătorule;
Bucură-te, al Tomisului mângâietorule;
Bucură-te, că din Goţia la noi ai venit;
Bucură-te, căci Capadochia cu mare evlavie şi bucurie te-a primit;
Bucură-te, că odată cu epistola Sfântului Bretanion în Capadochia ai sosit;
Bucură-te, că Marele Vasile ca pe o comoară te-a primit;
Bucură-te, că pentru sosirea ta în Capadochia pe Dumnezeu a lăudat şi către tine a zis:
Bucură-te, luceafărul ortodoxiei cel prea luminat;
Bucură-te, că pe poporul Capadochiei cu sosirea ta l-ai mângâiat;
Bucură-te, al Capadochiei soare luminos;
Bucură-te, că sosirea sfintelor tale moaşte acolo multora au fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule osatş al lui Iisus Hristos!
Condacul 7
Marele Ierarh Vasile, răspunzând la scrisoarea episcopului Bretanion al Tomisului, cu mare admiraţie lăuda pe atletul lui Hristos, Sava, şi cu mare stăruinţă îndemna pe poporul său să slăvească pe Dumnezeu, pentru sosirea lui acolo, şi să cânte: Aliluia!
Icosul 7
În scrisoarea sa, Sfântul Vasile cel Mare, îşi arăta preţuirea faţă de rezistenţele atletice ale martirilor din Dacia şi cu deosebită evlavie amin-teşte de atletul lui Hristos, Sava, zicând:
Bucură-te, Sava, atletul lui Hristos cel nebiruit;
Bucură-te, ostaşule al adevărului cel neînfricat;
Bucură-te, că din tinereţe credinţa cea dreaptă ai primit;
Bucură-te, că înaintea oamenilor pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că de prigoana lui Atanorie nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în dreapta credinţă ai rămas nemişcat;
Bucură-te, căci sosirea sfintelor tale moaşte în Capadochia pe creştinii de acolo foarte i-a bucurat;
Bucură-te, al Capadochiei sfeşnic prea luminos;
Bucură-te, că sfintele tale moaşte multora au fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 8
În a doua sa epistolă, Marele Vasile, îndeamnă pe toţi creştinii din Dacia să facă rugăciune către Atotputernicul Dumnezeu ca să readucă pacea peste Bisericile Sale şi cu toţii să preamărească îndurarea lui Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul 8
În a treia sa epistolă care a trimis-o în Dacia Pontică, Marele Vasile, îşi arată marea sa mulţumire pentru primirea sfintelor tale moaşte, mucenice al lui Hristos, şi împreună cu toţi creştinii de acolo te laudă zicând:
Bucură-te, ostaşule al dreptei credinţe din ţinuturile strămoşeşti;
Bucură-te, luptătorule împotriva credinţei celei păgâne;
Bucură-te, că inima ta cu dragostea lui Hristos s-a aprins;
Bucură-te, căci cu darul Lui întunericul păgânătăţii l-ai învins;
Bucură-te, căci în inima ta adevărul credinţei ai primit;
Bucură-t, căci cu mare îndrăzneală adevărul la arătare ai mărturisit;
Bucură-te, adevărat cetăţean al împărăţiei celei de sus;
Bucură-te, că sufletul tău pentru Hristos ţi-ai pus;
Bucură-te, că trupul, lumea şi pe diavol ai biruit;
Bucură-te, că în dreapta mărturisire ai rămas neclintit;
Bucură-te, că ai trecut cu vederea cele de jos;
Bucură-te, că prin mărturisirea adevărului, multora ai fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 9
Toţi credincioşii din ţara noastră se cuvine a mulţumi Prea Puternicu-lui Dumnezeu, Care a binevoit ca din ţinuturile noastre strămoşeşti să aleagă pe ostaşul Său, Sava, care în cer se roagă pentru Biserica şi neamul nostru românesc, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Sfântul episcop Bretanion al Tomisului a trimis o epistolă, odată cu sfintele tale moaşte, Mucenice Sava, făcând o mare bucurie Marelui Ierarh Vasile şi tuturor bine credincioşilor din Capadochia, care cu mare evlavie şi credinţă te-au lăudat aşa zicând:
Bucură-te, Sava care cu sângele tău ai sfinţit apa Buzăului;
Bucură-te, că şi în părţile Tomisului ai strălucit;
Bucură-te, comoară duhovnicească din Goţia, nouă trimisă;
Bucură-te, că şi în Capadochia eşti lumină aprinsă;
Bucură-te, mângâiere duhovnicească din a noastră ţară;
Bucură-te, trimisule al Ortodoxiei de peste hotare;
Bucură-te, că persecuţia cea aprinsă împotriva creştinilor pe tine nu te-a spăimântat;
Bucură-te, că persecuţia lui Atanorie foarte o ai mustrat;
Bucură-te, căci prin prigoane şi suferinţe ai strălucit;
Bucură-te, că adevărul înaintea tiranilor ai mărturisit;
Bucură-te, căci pentru mărturisirea lui Hristos cu mare dragoste ai fost aprins;
Bucură-te, sfeşnic al Bisericii ce eşti prea luminos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 10
Ochiul cel neadormit şi a toate văzător privind în a ta inimă, preaferici-te Sava, şi văzând dragostea ta cea neclintită către mărturisirea adevărului, ţi-au dat ţie răbdare până la sfârşit spre a cânta lui Dumnezeu în veacul cel viitor lauda: Aliluia!
Icosul 10
După mărturia Marelui Apostol Pavel, toate cele ale veacului de acum le-ai socotit gunoi şi preţul cel mare ai pus pe mântuirea sufletului tău celui nemuritor. De aceea şi poporul cel drept credincios al Bisericii lui Hristos te laudă aşa:
Bucură-te, minte clar văzătoare;
Bucură-te, inimă de Dumnezeu iubitoare;
Bucură-te, că slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;
Bucură-te, că aşteptarea veşnicilor bucurii ţi-au fost ţie mângâierea;
Bucură-te, că petrecerea ta pe pământ, în cer a fost;
Bucură-te, pom al raiului prea frumos;
Bucură-te, crin prea frumos din spini răsărit;
Bucură-te, trandafir al raiului pururea înflorit;
Bucură-te, omule pământesc cu minte de Dumnezeu văzătoare;
Bucură-te, albina lui Hristos cea mult lucrătoare;
Bucură-te, vulturul dreptei credinţe cel înalt zburător;
Bucură-te, tu cel ce eşti aprins cu dumnezeiescul dor;
Bucură-te, floarea raiului cu bun miros;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 11
Ai alergat ca cerbul spre izvoarele apelor până ce ai ajuns la izvorul vieţii, Hristos, din care ţi-ai potolit setea cea duhovnicească, Sava prea fericite. Şi acum pururea îndulcindu-te de slava Lui împreună cu îngerii în veci cânţi: Aliluia!
Icosul 11
Dusu-te-au pe tine ostaşii lui Atarid spre a te îneca în apa Buzăului, iar tu, preafericite, ai zis către dânşii: “Acum văd dincolo de râu pe Cel care trebuie să-mi primească sufletul meu”. De aceea, noi nevrednicii, te rugăm, acolo unde ai fost dus de Mântuitorul Iisus Hristos, adu-ţi aminte şi de noi care te lăudăm aşa:
Bucură-te, rod al grădinei celei de sus;
Bucură-te, că acolo prin multe pătimiri şi suferinţe ai ajuns;
Bucură-te, al raiului moştenitor;
Bucură-te, că acum s-a împlinit dumnezeiescul tău dor;
Bucură-te, că de Dumnezeu ai flămânzit şi însetat;
Bucură-te, că acum cu apa Vieţii te-ai adăpat;
Bucură-te, că acolo cu îngerii proslăveşti pe Dumnezeu;
Bucură-te, căci cu patriarhii, cu apostolii şi cu mucenicii te veseleşti;
Bucură-te, căci cu sete duhovnicească spre cer ai alergat;
Bucură-te, căci acum roua Duhului Sfânt pe tine te-a rourat;
Bucură-te, crin al raiului prea frumos;
Bucură-te, smirnă duhovnicească cu bun miros;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 12
Ai aşteptat cu mare bucurie fericite Sava, despărţirea de trupul tău; iar în inimă o singură dorire aveai, ca până la sfârşit, chinurile a le răbda şi cu Hristos duhovniceşte a te împreuna spre a-I cânta Lui în veci: Aliluia!
Icosul 12
Ai fost afundat în apa Buzăului, preafericite Sava, cu un lemn greu legat de grumazul tău, închipuind prin aceasta taina Crucii şi a Botezului, semnele mântuirii neamului omenesc din robia diavolului. De aceea, noi nevrednicii, cu credinţă şi cu evlavie te cinstim aşa:
Bucură-te, următorule al Crucii lui Hristos;
Bucură-te, că prin a ta pătimire multora ai fost de folos;
Bucură-te, căci cu pilda suferinţei tale pe mulţi ai folosit;
Bucură-te, că până la moarte tu pe Hristos ai iubit;
Bucură-te, că din părţile Buzăului ca o lumină ai strălucit;
Bucură-te, că ţara noastră cu pătimirea ta o ai sfinţit;
Bucură-te, albina lui Hristos cea de miere aducătoare;
Bucură-te, a ţării noastre veşnică floare;
Bucură-te, că acum înaintea Domnului locuieşti;
Bucură-te, că pentru binele ţării noastre pururea mijloceşti;
Bucură-te, stâlpare duhovnicească din tulpina lui Hristos;
Bucură-te, comoară duhovnicească de mult folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 13
O, preafericite, Mucenice al lui Hristos Sava, care pe pământul ţării noastre până la moarte ai suferit, roagă-te către Prea Bunul Dumnezeu pentru toţi bine credincioşii din această ţară, ca să le dea Dumnezeu tuturor pace, sănătate şi mântuire sufletelor, spre a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice din nou
Icosul întâi
Îngerească viaţă din tinereţe ai petrecut, fericite Sava, cu cuvântul şi cu fapta părţile Buzăului le-ai luminat şi slujirea la idoli o ai surpat. Pentru care, noi nevrednicii, cu laude te cinstim aşa:
Bucură-te, al Goţiei far luminos;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că viaţă creştinească cu desăvârşire ai trăit;
Bucură-te, că între păgânii goţi ca o stea ai strălucit;
Bucură-te, că prin cuvânt şi prin trăire pe ei i-ai luminat;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii pe ei i-ai învăţat;
Bucură-te, căci cu ochii minţii tale pururea spre Dumnezeu priveai;
Bucură-te, că de la El plata ostenelilor tale aşteptai;
Bucură-te, că slujirea de idoli foarte o ai urât;
Bucură-te, că adevărata credinţă foarte o ai iubit;
Bucură-te, că prin cuvântul adevărului pe mulţi la adevărata credinţă i-ai adus;
Bucură-te, căci cu a ta trăire multora ai fost de folos;
Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
Condacul 1
Apărătorului credinţei drept măritoare în Hristos şi marelui purtător de chinuri, care în epoca străveche pe pământul nostru a strălucit, veniţi toţi iubitorii de mucenici să-l lăudăm şi cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Sava Mucenice, alesule ostaş al lui Iisus Hristos!
RUGĂCIUNE
Sfinte Mucenice al lui Hristos, preafericite Sava, care mărgăritarul dreptei credinţe în a ta inimă l-ai purtat şi cu multă sete duhovnicească în calea poruncilor lui Dumnezeu ai alergat şi prin pătimiri şi suferinţe până la moarte, viaţa ta pentru Hristos nu ai cruţat-o, ajungând cu darul Lui la odihna veşnicelor bucurii; adu-ţi aminte acolo şi de noi, cei ce cinstim cu mare evlavie sfintele tale pătimiri şi prin tine, prietenul cel iubit al Mân-tuitorului, îndrăznim a cere milă şi iertare de la Dumnezeu în acest veac trecător, în care suntem înconjuraţi de primejdii, de ispite şi de necazuri de la lume, de la trup şi de la diavol, care pururea ne împresoară. Roagă-te, Sfinte Sava, pentru noi cei păcătoşi şi nevrednici care cerem milă şi îndurare de la Dumnezeu, prin sfintele tale rugăciuni, ca să ajungem şi noi, cei înviforaţi cu scârbe şi cu încercări, la limanul cel pururea fericit al mântuirii sufletelor noastre şi să slăvim pururea cu tine pe Dumnezeul nostru Cel Prea Bun, Prea Îndurat şi închinat în Sfânta Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Recent Comments