Biserica cu Lună repere morale și istorice în perioada 1920 – 1989

[dropcap_two] P [/dropcap_two] rovidenţa divină a rânduit ca în vremurile tulburi din preajma epocalului eveniment de la 1 decembrie 1918, când: ,,… unirea tuturor românilor într-o Românie Mare, trup s-a făcut’’, în părţile Bihorului să fie instalat, ca şi vicar episcopesc, cel care avea să fie ctitorul şi primul episcop al reânfiinţatei Episcopii a Oradiei, ROMAN (ROMULUS-NICOLAE) CIOROGARIU (1920-1936), care a văzut lumina zilei în Pecica Aradului la 6 dec. 1852, din părinţi cu obârşii paterne din neamul lui Horea, de pe valea Crişului Alb, iar după mamă din familia Nicoară, de la Gyula.  Reprezentant al elitei intelectuale româneşti din Transilvania de la începutul acestui secol, a fost unul dintre cei mai proeminenţi militanţi pentru înfăptuirea unităţii noastre naţionale, luptând alături de toţi românii din Transilvania şi Ungaria, pentru apărarea fiinţei naţionale a poporului român cât şi a Bisericii strămoşeşti.

Este cel care a întâmpinat în faţa Bisericii cu Lună, în Sfânta Zi de Paşti, 19-20 aprilie 1919, armatele române eliberatoare, sub comanda Gen.Traian Moşoiu intrate triumfal în Oradea, rostind cuvinte de neuitat: ,,Providenţa divină a revărsat asupra noastră mila cea cerească, să serbăm ziua Sfintei Învieri, ca sfântă zi de înviere a neamului nostru românesc…’’.[1]

În şedinţa extraordinară a Sinodului Eparhial din 14.octombrie 1920, care a avut loc în sala festivă a Primăriei Oradea, Roman Ciorogariu a evocat, momentul istoric şi a subliniat rolul marilor personalităţi bisericeşti şi laice, care au contribuit la realizarea acestui mare act râvnit de secole.

Pe 16 octombrie 1920, a avut loc la Biserica cu Lună din Oradea, şedinţa  prezidată de Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, în cadrul căreia a fost ales cel dintâi episcop al reânfiinţatei Episcopii a Oradiei. Datorită atentatului cu bombă din 8 dec.1920, comis în Senatul României, căruia i-a căzut victimă R.Ciorogariu, prezent în calitate de senator de drept, întronizarea lui  făcându-se abia pe 2 oct.1951.

De numele său se leagă de o serie de aşezăminte prin care s-a pus temelie puternică Episcopiei Oradea: Mânăstirea Izbuc, Academia Teologică, Biblioteca eparhială, Tipografia diecezană, Atelierul de lumânări, Şcoala de cântăreţi bisericeşti, Muzeul eparhial, de publicaţia memorabilă –LEGEA ROMÂNEASCĂ.[2]

Ucenic al Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, Episcopul Martir Dr. NICOLAE POPOVICI (1936-1950), al doilea vlădică al reânfiinţatei Episcopii a Oradiei, s-a născut în ţinutul Târnavelor, la 29 ianuarie 1903, în  Biertan, sat de români şi saşi, care în sec.IV, ne-a mai dat un mărturisitor al credinţei Zenoviu, cel care prin cunoscutul donariu, ne-a lăsat o mărturie certă asupra încreştinării populaţiei daco-romane în Dacia: „EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI”. Şcoala primară a urmat-o în Biertan, Liceul la Dumbrăveni şi Braşov, Şcoala normală şi Academia Teologică Andreiană la Sibiu.

Studiază şi la Academia Teologică din Cernăuţi, obţinând titlul de licenţiat. A urmat studiile doctorale 4 ani în Grecia şi  Germania la Leipzig, Tübingen şi Breslau, coleg de studii şi generaţie cu Dumitru Stăniloaie şi Nicolae Neaga, cu o teză de doctorat de referinţă: „Epicleza Euharistică”, având şi o scurtă carieră de profesor de teologie ortodoxă la Sibiu.

După trecerea  la cele veşnice a episcopului Roman Ciorogariu, în 21 ian. 1936, a fost ales episcop al Oradiei şi intronizat în Biserica cu Lună, la 28 iunie 1936, arhipăstorirea Sa, desfăşurându-se în vremuri tulburi premergătoare celui de-al II lea război mondial, cât şi după. A fost părtaş la zbuciumatele momente ale anului 1940, când o parte din trupul ţării, a fost alipit Ungariei, refugiindu-se la Beiuş împreună cu administaţia eparhială, până în 1945.

A fost unul dintre cei mai învăţaţi ierarhi ai vremii, publicând numeroase cărţi şi articole, iar pe tărâm gospodăresc i se datorează prietenia cu Dr.Alexandu Haşaş, ctitorul vestitei Capele Haşaş din oraşul Oradea. La Beiuş a înfiinţat internatul de fete şi celălat proiectat devenind Spitalul din Beiuş de astăzi. În Oradea a achiziţionat câteva clădiri pentru episcopie şi avea un mare plan cu „Catedrala soarelui” din Parcul Traian pe care nu a mai putut-o duce la îndeplinire. A fost expulzat din scaunul arhieresc de către regimul comunist în 1950: „Capul lui Nicolae Popovici, sau ruperea relaţiilor Statului cu Biserica”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a fost forţat să-l sacrifice pe unul din cei mai valoroşi membri ai săi, iar cuvintele lui la sfârşitul şedinţei au fost: ,,…comuniştii nu se opresc aici, când e vorba de distrus Biserica’’. Surghiunit la Mânăstirea Cheia timp de 10 ani, la eliberare s-a retras în satul natal Biertan unde a adormit întru nădejdea Învierii la 20 oct.1960.[3]

Cel de-al treilea ierarh al Episcopiei Oradiei, Episcopul VALERIAN ZAHARIA, a condus vreme de 18 ani (1951-1969), viaţa bisericească a românilor ortodocşi de la brazda de vest a ţării. Ales ca episcop în vremuri grele pentru biserică şi neam, în anii de arhipăstorire s-a aplecat îndeosebi asupra consolidării unificării bisericeşti de la 1948.

Pe lângă numeroasele vizitaţii canonice întreprinse în toată eparhia, pe lângă participarea la numeroase conferinţe ecumenice, Episcopul Valerian a fost autorul mai multor lucrări de teologie pastorală între care rămâne utilă şi astăzi, Concordanţa biblică intitulată: ,,Flori alese din Grădina Sf. Scripturi”. Etichetat ca şi legionar, a fost expulzat din scaunul vlădicesc pentru conceptele sale împotriva regimului comunist în 1969. A trecut la cele veşnice în 13 martie 1996, la venerabila vârstă de 91 de ani, fiind înmormântat în curtea Bisericii Podeanu din Bucureşti, unde şi-a pregătit din vreme locul de veci.[4]

În vremuri de mare prigoană şi restrişte pentru biserica neamului, voia lui Dumnezeu aşa a fost ca la cârma Episcopiei Oradiei, să vină blândul şi înţeleptul episcop Dr.VASILE COMAN (1970-1993), care a văzut lumina zilei la Praznicul Crăciunului  anului 19l2 în jud. Alba, în Dealul Câlnicului. A urmat şcoala primară în satul natal, Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie, Academia Teologică „Andrei Şaguna” din Sibiu, precum şi Facultatea de Ştiinţe Naturale din Cluj Napoca. Preot şi protopop al Braşovului, timp de 14 ani, a urmat şcoala doctorală la Facultatea de Teologie  Bucureşti, distins cu calificativul ,,Magna cum laudae’’.

A fost ales în calitate de Episcop al Oradiei, în 13 dec.1970, hirotonit întru arhiereu în 27 decembrie 1970, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu şi instalat în 10 ianuarie 1971, în scaunul istoric al Episcopiei Oradiei, în Catedrala Biserica cu Lună.

Activitatea sa dinamică s-a remarcat prin buna rânduială administrativă, pe care a statornicit-o în eparhie, încât în cei 21 de ani de arhipăstorire, în vremuri tulburi de dictatură comunistă, a ridicat 54 de biserici noi, 16o de case  parohiale, patru oficii protopopeşti  şi un cămin preoţesc, pictându-se peste 200 de biserici, şi hirotonind circa 400 de noi preoţi.

De  râvna episcopului Vasile Coman pentru Biserica cu Lună, se leagă cele două renovări şi pictura interioară, între anii  1973-1982. Sub îndrumarea priceputului ing arh.Szabo Arnold de la Institutul de Proiectări al Jud. Bihor, Biserica cu Lună a fost zugrăvită în culori noi şi armonioase, scoţându-i în evidenţă excepţionala ornamentică exterioară, care-i va reda tocmai propria personalitate. Vlădica Vasile a purtat grijă şi de înveşmântarea interioară cu o pictură murală în tehnica ,,fresco’’, executată de renumitul pictor Eremia Profeta, de origine din Sebeş Alba, între anii 1977-1979, precum şi o reuşită pardoseală din marmură.

Ierarh cărturar, şi-a manifestat vocaţia cărturărească  odrăslind multe lucrări teologice, de istorie şi cultură, iar  în 1990, reânvie revista ”Legea românească” şi reânfiinţează împreună cu rectorul Universităţii Oradea Dr. Teodor Maghiar, vechea Facultate de teologie ortodoxă, care astăzi îi poartă numele. A avut bucuria de a sfinţi piatra de temelie pentru noua catedrală din centrul civic Oradea. În 1991 a întreprins demersurile necesare  pentru aducerea la Oradea a osemintelor episcopului martir Nicolae Popovici, fiind chemat la Domnul în 10 iulie 1992 şi înmormântat în Cripta Bisericii cu Lună, al cărei Amvon la slujit cu dragoste şi dăruire, alături de episcopul martir Nicolae Popovici, de Roman Ciorogariu şi de ctitorii Mihai Kristoff şi Mihai Püşpöchi.[5]

[dropcap_two] Î [/dropcap_two] ntre preoţii care au slujit cu vrednicie la Biserica cu Lună, amintim pe: VALERIU YOJA (1929-1968), CORNEL MAGIERU (1929-1940), ŞTEFAN LUPŞA (1929-1940), IOAN EVUŢIANU (1939-), GHEORGHE POPA (1939-), PAŞCU BOLCAŞ (1939-), TRAIAN ŞULEA (1939-), VICTOR BILIBOACĂ (1939-), GHEORGHE MARIAN(1939-),ION TIHOIU (1939-),IOAN PETREUŢĂ (1939-), IOAN BONAŢIU (1939-), ANDREI LUPŞA (1929-1975), ALEXANDRU HURBAN (1946-1953), CORNELIU SAVA (1946-1953), GHEORGHE BARNA (1952-1959), GHEORGHE COMAN (1953-1960), Arhim. IULIAN NICOARĂ (1956-1960), IOAN CÂRSTOIU (1957-1964), VASILE BOROŞ (1958-1969), IOAN MALIŢA (1929-1974), ALEXANDRU CIURDARIU (1970-1974), CONSTANTIN OLARIU (1957-1986), Arhim. VASILE COSTIN, IOAN NEGROIU (1975-1987), NICOLAE BLAGA (1974-1994), LIVIU GOIA (1974-1998), GHEORGHE PRUTEANU (1969-1998), AUGUSTIN LUCIAN (1976-2007), LIVIU-GHEORGHE UNGUR (1985-) şi DUMITRU POPOVICI (1988-).

Alături de preoţii slujitori, se cuvine să-i amintim şi pe diaconii ceremoniali: C. MOGA, AUREL LAZĂR, AUREL TRIPON, TRAIAN CODILĂ, IOAN DINU, AUREL DĂRĂBAN, Dr.THEODOR SAVU, IOAN TEAHA, MIRCEA HAIU, TRAIAN CRISTEA, GHEORGHE BĂBUŢ, GHEORGHE BRĂDĂŢEANU, IOAN SOCOLAN, LIVIU INŢE şi EMILIAN SUSAN.

Demne de menţionat sunt şi  familiile jertfelnice: Dr.TEODOR POPA, Dr. ALEXANDRU HAŞAŞ (ctitorul capelei cu acelaşi nume din cimitirul municipal), AUGUSTIN CHIRILĂ (fost primar al oraşului Oradea), Dr. ROMULUS COSTA, TEODOR NEŞ, învăţătorul NICOLAE FIRU (autor  al Monografiei Bisericii cu Lună), Dr.DIMITRIE MANGRA, IOSIF DIAMANDI, IOACHIM MARTA, PAVEL MALIŢA, IACOB DANCEA, Dr.TEODOR PRODAN, NICOLAE AVRAM, GHEORGHE POPA, EFTIMIU MIHOC, TRAIAN ŞULEA, cât şi epitropii, consilierii, paraclisierii şi ostenitorii: Iosif şi Maria Brândaş, Victor Mag, Ştefan Plaştin, Octavian-Virgil Popuş, Ioan Suru, Ioan Totorean, av.Liviu Popovici, Cornel Muţ, Vasile şi Ioana Pop, Ioan Bolduţ, Ioan Opriş, Florica Opriş, Ana Cheregi, Petru Miclău, Gheorghe Sudrigean, Gheorghe Opriş, Cornelia Teaha, Floare Buzle, Mariana Manolescu, Ana Crican, Ecaterina Ilisie, Cristina Erdei, Ana Tomescu, Virginia Lucian, Gheorghe Ardelean, Valentin şi Maria Jula, Gheorghe Tăutu, Gheorghe Paşca, Constantin Rusu, Teodor Chiş, Ianoş Petri.